Elena Udrea da startul campaniei de promovare internationala a Romaniei
Ministerul Turismului lanseazã la Paris campania de promovare internaționalã a României
Ministrul Turismului, Elena Udrea, va fi prezentã vineri, 5 iunie 2009, la Paris, la debutul campaniei de promovare a României ca destinație turisticã pe plan internațional, campanie asociatã cu Turneul de tenis de la Roland Garros.
Evenimentele organizate de Ministerul Turismului pentru a marca acest moment se vor derula în intervalul 12:00-17:00, pe esplanada Primãriei Parisului, în prezența Nadiei Comãneci și a lui Ilie Nãstase. Aici va fi difuzat, în premierã, spotul de promovare a țãrii care îi are ca personaje centrale pe Nadia, Ilie și Gicã - trei legende ale sportului românesc.
Tot aici, vor avea loc spectacole de folclor românesc, susținute de ansamblul ”Ciprian Porumbescu”. Perechi de dansatori în costume tradiționale vor prezenta, pe parcursul zilei, jocuri populare din Moldova, Ardeal și Dobrogea.
Începând cu ora 14:00, are loc un meci demonstrativ între Ilie Nãstase și Peter McNamara, urmat de schimb de mingi între cei doi și ministrul Elena Udrea, precum și cu cei din public. Ulterior, grupe de elevi ai școlilor din Paris, conduse de Ilie Nãstase și Nadia Comãneci, se vor alãtura acestei activitãți. Au loc concursuri la finalul cãrora se împart cadouri personalizate cu “Romania – Land of Choice”.
Evenimentele se încheie cu o ședințã foto la standul Federației Franceze de Tenis și o sesiune de autografe acordate de Ilie și Nadia pe cãrțile poștale realizate pentru aceastã campanie și pe mingi de tenis inscripționate “Romania – Land of Choice”.
În seara zilei de 5 iunie, ministrul Elena Udrea va oferi un cocktail pentru turoperatorii francezi și presa românã și strãinã prezentã la eveniment.
Pe parcursul zilei, spotul de promovare a țãrii va rula pe un panou amplasat în piațã, iar în zonã vor fi distribuite pliante despre România. De asemenea, în timpul Turneului de tenis, bannere aparținând campaniei de promovare a turismului românesc prin intermediul Nadiei Comãneci, al lui Ilie Nãstase și al lui Gheorghe Hagi vor decora celebrul bulevard parizian, Champs Elysees.


del.icio.us
Digg