Catinca Roman si Alida Marinescu deschid clubul Folies Palace
Folies Palace, cel mai nou club exclusivist din Bucuresti, isi deschide portile
Vino la Palat!
Distractia se muta din Dorobanti, Floreasca si Victoriei direct in centrul Bucurestiului. Mai exact in zona Unirii, Palatul Bragadiru (Calea Rahovei 147-153), unde, vineri, 20 noiembrie, va fi inaugurat cel mai nou club exclusivist din Bucuresti, Folies Palace.
Folies Palace isi deschide oficial usile incepand cu orele 22.00. Anna Lesko a pregatit un recital de peste 40 de minute, timp in care, alaturi de frumoasele sale dansatoare, va oferi invitatilor un show incendiar. Dansatorii Folies Palace au pregatit doua momente coregrafice special concepute pentru deschiderea oficiala a clubului: Bollywood si Michael Jackson Style.
Sustinut de Catinca Roman si Alida Marinescu, Folies Palace este o explozie de culoare si non-conformism.
“Sunt o persoana sociabila, imi place sa ies in oras alaturi de prieteni. Am frecventat multe cluburi din Bucuresti unde am fost atenta la toate detaliile care faceau din orice orice seara un succes. Am concentrat toate informatiile pozitive in clubul Folies Palace de care sunt foarte mandra. Am vrut sa fie un loc vesel, aerisit, colorat, pretios, divers, pentru ca toata lumea sa fie multumita”, declarat Catinca Roman.
“Catinca mi-a devenit cea mai buna prietena inca de cand lucram impreuna la matinalul Romantica, unde eram editor. Obisnuam sa iesim impreuna in cluburi aproape in fiecare saptamana. Am hotarat sa ne asociem si sa deschidem propriul club in care ne-am implicat 100% incepand cu amenajarea lui si pana la tematica petrecerilor pe care le vom organiza de acum inainte”, declara Alida Marinescu.
Folies Palace este compartimentat, intr-un mod aerisit, prin separeuri personalizate, in stiluri si culori diferite, si inedit accesorizate.
Fanii Vintage pot alege separeul Marilyn Monroe, in care predomina culoarea rosie si deasupra caruia este postat, la loc de cinste, un tablou cu diva anilor ‘50.
Cei care se simt confortabil in mijlocul artei moderne, pot savura cocktailurile Folies Palace in separeul Pop Art, in care galbenul predomina si unde este postat un tablou in stil Pop Art.
Publicul care prefera intimitatea, poate alege separeul “1001 de nopti”, retras, discret, in care predomina elemente din celebrele povesti orientale: lampadare, canapele marocane, tesaturi colorate, matasuri, ciucuri aurii si un tablou imens reprezentand-o pe Sheherezada.
Cei care vor sa se asigure ca au cea mai buna priveliste asupra sutelor de petrecareti pot alege spatiosul separeu Kamasutra care ofera cea mai buna viziune asupra intregului club.
In mijlocul clubului, exact langa podiumul pe care invitatii se pot urca sa danseze, se afla separeurile Lollipop si Rococo destinate celor care vor sa se afle in centrul distractiei.
Folies Palace are pregatite in urmatoarea perioada petreceri tematice despre care veti fi informati permanent.
Folies Palace are o suprafata de 160 m2, se afla la parterul elegantei cladiri de langa Palatul Bragadiru si poate gazdui 250 de invitati (90 locuri pe canapele si scaune).


del.icio.us
Digg