Exclusiv Monden: Comanda la mine Comanda la mine ================================================================================ admin on 28/03/2010 14:31:00 Doi adolescenţi rebeli îşi deschid sufletul în faţa unor părinţi noi Antena 1 aduce situaţii impresionante şi pline de emoţie într-un nou reality show: „Comanda la mine”. Tineri care au o relaţie dificilă cu părinţii lor au ocazia de a încerca să trăiască şi în alte familii, unde regulile sunt, de cele mai multe ori, mult mai stricte decât în propriile lor case. În ediţia de luni, 29 martie, a emisiunii „Comanda la Mine”, la Târgovişte vor ajunge Andreea, o adolescentă de 17 ani din Uricani, împreună cu Costin, de 16 ani, din Glina, Ilfov. În noua casă vor fi găzduiţi de familia Ilie, ai cărei membri sunt conservatori în gândire şi respectă reguli ce par foarte stricte pentru cei doi tineri. Una dintre probleme apare din faptul că cei doi părinţi nu sunt de acord cu piercing-urile şi cu şuviţele roz ale Andreei. Apoi, cei doi adolescenţi şochează printr-un consum exagerat de cafea şi tutun, dar şi prin atitudinea pe care o au faţă de şcoală şi faţă de activităţile extraşcolare ale Cristinei, cea mai mică dintre cele trei fete din familia Ilie. Costin recunoaşte pe faţă că nu îi place şcoala, pe când Andreea a decis chiar să renunţe la învăţătură în clasa a 11-a. Comportamentul rebel al Andreei devine mai uşor de înţeles în momentul în care fata dezvăluie un trecut dificil, cu o mamă care a fost nevoită să plece des la muncă în străinătate, un tată pe care îl vede foarte rar şi experienţa traumatizantă a unui viol, de la 14 ani, peste care încă nu a reuşit să treacă. Devine mai uşor de înţeles nesiguranţa cu care tânăra îşi priveşte viitorul şi atitudinea revoltată pe care o are faţă de cei din jur. Costin, pe de altă parte, are doi părinţi care încearcă să îl susţină şi să îl ajute în construirea unui viitor bun. Problema este că tânărul alege să „viseze”, după spusele părinţilor, în loc să se intereseze de şcoală. Zilele petrecute de Andreea şi Costin în familia Ilie sunt cu siguranţă dificile, iar cei doi adolescenţi se încăpăţânează să renunţe la obiceiurile lor deranjante. Cristina, mezina familiei, în vârstă de 14 ani, cât şi cele două surori mai mari, de 20, respectiv 21 de ani, încearcă să medieze relaţia dintre “oaspeţi” şi propriii lor părinţi. Un progres revoluţionar apare în a cincea zi, când cei doi adolescenţi primesc scrisori de la proprii părinţi care îi sensibilizează. Finalul ediţiei de luni, 29 martie, a emisiunii „Comanda la mine” este cu totul emoţionant, iar reacţia Andreei şi a lui Costin, dar şi a părinţilor care încearcă să ajungă la ei este absolut impresionantă. Telespectatorii pot urmări reacţiile celor doi tineri şi concluziile pe care le-au tras din experienţa de a trăi în altă familie începând cu ora 20:30, la „Comanda la mine”, la Antena 1.