Exclusiv Monden: Casa Vernescu Restaurant Casa Vernescu Restaurant ================================================================================ admin on 07/10/2009 07:06:00 Casa Vernescu Restaurant este „restaurantul cu personalitate” şi unul dintre cele mai elegante restaurante din Bucureşti. Casa Vernescu Restaurant este „restaurantul cu personalitate” şi unul dintre cele mai elegante restaurante din Bucureşti. Situat pe Calea Victoriei, chiar în centrul oraşului, restaurantul se află la Casa Vernescu, palat construit în 1821 şi restaurat în 1876 de marele architect Ion Mincu. Cladirea este considerată în prezent monument istoric şi de arhitectură, apreciat pentru elementele decorative unice care înnobilează atmosfera. Fiecare invitat este impresionat aici de interioarele aurite, în special pe tavan şi pe pereţi, vitraliile şi scara în forma iniţialelor casei. Astăzi, Restaurantul Casa Vernescu redă acestui palat farmecul şi stilul de odinioară. Restaurantul de 5 stele este locul perfect pentru gurmanzii care apreciază eleganţă, nobleţea şi plăcerea deliciilor culinare. Joseph Hadad, renumitul Executive-Chef al restaurantului, îşi aşteaptă clienţii cu cele mai rafinate preparate clasice internaţionale dar şi cu specialităţi originale frantuzeşti. Serviciile ireproşabile şi confortul sunt pe măsura ambianţei şi a arhitecturii impresionante ale clădirii, Casa Vernescu fiind alegerea perfectă pentru o cină ideală. Deschis în 1995, restaurantul Casa Vernescu a găzduit de-a lungul timpului importante întâlniri de afaceri, cocktailuri, show-uri de modă, lansări de carte şi diverse evenimente mondene. Multe vedete internaţionale au fost oaspeţii restaurantului: Francis Ford Coppola, Demis Roussos, Naomi Campbell, Armand Asante, Jean Claude Van Dame. Fiecare client se poate bucura la Casa Vernescu nu doar de atmosfera unică dar şi de colecţiile de pictură aparţinând celor mai creativi artişti români contemporani. Salonul are o capacitate de 60 de locuri, dispune de aer condiţionat şi oferă program cu muzică live în fiecare weekend. Restaurantul Casa Vernescu este deschis zilnic, între orele 18:30 şi 11.00. JOSEPH HADAD, EXECUTIVE CHEF “În gastronomie poţi să schimbi orice, ce nu poţi să schimbi e biblia” Născut pe 7 Decembrie 1959 în Ierusalim - mama marocană şi tatăl tunisian – el este tatăl a trei copii, Daniela, Dor şi Lipaz. Vocaţia pentru arta culinară o descoperă în adolescenţă, când tatăl său, bucătar pe un vapor de croazieră, îl trimite pe tânărul Joseph, pentru 3 ani, la Şcoala de Bucătari din Haifa. De atunci, Joseph se dedică exclusiv pasiunii de a găti, talentul său fiind remarcat deopotrivă de colegi şi clienţi în diverse locaţii faimoase din întreaga lume: King David Hotel în Ierusalim, Kenpinski Hotel în Germania, Ritz Carlton Hotel în Boston, Savoy Hotel în Londra sau celebre restaurante din Paris. Joseph deţine secretele a peste 2000 de reţete sofisticate şi, ca star al bucătăriei internaţionale, a avut oportunitatea să creeze adevărate show-uri culinare pentru faimoşi preşedinţi de stat, Bill Clinton sau Francois Mitterand, pentru importanţi politicieni ca Margaret Thatcher, pentru Regele Hussein al Iordaniei, Regele Juan Carlos al Spaniei, Prinţul de Liechtenstein. Stele de cinema şi legende pop-rock au fost de asemenea oaspeţii lui: Robert de Niro, Madonna, Frank Sinatra, Michael Jackson. Din anul 1997, Joseph Hadad a devenit Executive-Chef la Restaurantul Casa Vernescu, transformând acest loc într-un simbol al "gourmet cuisine" şi, urmând un vis al său, a creat o autentică şcoală culinară pentru tinerii elevi, dornici să înveţe meserie de la unul dintre cei mai celebri bucătari din România.